Si Dumnezeu poarta negru uneori

stilul personal de a fi in lume n-o mai ajuta intr-o situatie data.

Psihoterapiile umaniste (gestaltterapia, artterapia, terapia experientiala, terapia centrata pe client - sau terapia rogersiana, terapia adleriana, analiza tranzactionala si multe altele) privesc persoana intr-un mod autentic, natural, denumind-o "client" in loc de traditionalul - "pacient". Astfel persoana este privita ca un egal de dialog, nu ca o fiinta bolnava si neajutorata care vine la terapeut s-o vindece si sa-i rezolve problemele.

In sedintele de psihoterapie persoana este ajutata sa se dezvolte personal, sa-si gaseasca solutii mult mai bune de viata, in general, sa-si restructureze si sa-si optimizeze propria configuratie a personalitatii astfel incat sa-si poata rezolva problemele intr-un mod matur, realist. Exista insa multe expectatii irealiste cum ca un psihoterapeut ar da sfaturi sau solutii la problema persoanei. Nu, psihoterapeutul nu da sfaturi si nu rezolva problemele clientului. Folosesc cuvantul client si nu pacient, deoarece psihoterapiile umaniste nu trateaza persoana ca avand o boala, ci ca trecand printr-un impas existential. Psihoterapeutul pune intrebari astfel incat persoana in cauza sa-si ofere raspunsurile si solutiile necesare. Nimeni in afara de persoana in cauza nu stie mai bine ce este mai de dorit pentru ea. Psihoterapeutul stimuleaza persoana in asa fel incat ea sa isi gaseasca resursele interne. Raspunsurile nu sunt la mine ca psihoterapeut, ci la client. Daca eu stiu sa pun intrebarile potrivite, clientul invata si el sa isi repete intrebarile, sa isi ofere raspunsurile, sa se cunoasca, sa constientizeze de ce face anumite lucruri si din ce cauza nu le face pe altele.

Clientul invata sa se accepte asa cum este, sa se inteleaga la nivel mental, afectiv. Invata sa-si recunoasca sentimentele si trairile din prezent, invata sa descopere legatura trairilor din prezent cu trairile din trecut, cu problemele nerezolvate din trecut. Invata sa restructureze trecutul, sa accepte trecutul, sa traiasca in prezent si sa reconsidere viitorul. Invata ca simptomul lui exprima ceva, ca este important in existenta sa. Simptomul clientului este cel care il aduce la psihoterapie, care-l atentioneaza si il trezeste pe client. Simptomul il face sa constientizeze segmentele de viata unde nu este pe deplin satisfacut. Clientul este astfel responsabilizat pentru psihoterapie, prin propriul simptom. Invata sa se observe, sa se autoanalizeze, sa fie rabdator si perseverent cu Sine.

A ne cunoaste pe noi insine - posibil sa para greu dar merita efortul... A ne gandi de ce ni se intampla ceea ce ni se intampla in viata si unde am gresit, unde putem schimba - ceva la noi - pe termen lung ne ajuta, chiar daca nu ne putem schimba intr-o saptamana. Pentru a ne schimba pe noi insine - e necesar in primul rand sa constientizam ca e necesar sa schimbam ceva, apoi sa ne gandim ce dorim sa schimbam apoi sa incepem sa invatam sa ne schimbam.

In drumul meu ca terapeut am intalnit destule cazuri a caror istorie de viata se asemana cu a mea. Am invatat ca nu ajuta la nimic sa vrei sa se insanatoseasca un om, daca el nu are nici un interes sa o faca.

Uneori ma surprindeam gandind ca merge prea greu terapia sau il consideram prea incet pe clientul meu. De fapt eu eram cea care ma grabeam. Am invatat sa am rabdare cu mine si mai apoi cu altii.

Ne place sa credem ca suntem fiinte rationale, dar nu realizam un adevar foarte profund: ca afectele ne guverneaza multe din decizii. Faptul ca uneori ne impotmolim in viata nu tine de faptul ca nu am fi maturi intelectual, sau destul de culti, ci ca suntem destul de infantili la nivelul afectiv. Omenirea mai are de invatat si de lucrat pe acest plan.

Clientii prezentati au fost denumiti cu atribut semnificativ care exprima caracteristica fiecaruia cea mai de pret, din punctul meu de vedere. Fiecare are ceva unic. Nici un client n-a fost intamplator deoarece mi-a revelat si parti din mine ascunse, unele istorii de viata pe care daca nu le traiam nu puteam sa le inteleg cum le-am inteles pe parcursul terapiei. Nu intamplator am "primit" clientii pe care i-am avut. Nu ne este dat sa intalnim decat persoane de la care sa invatam, chiar si daca ne supara prima oara cand ne intalnim.

In cazurile pe care le-am avut, multe sunt situatiile in care paternuri de comportament treceau de la o generatie la alta, protagonistii care interpretau paternul ereditar, nefiind de cele mai multe ori constienti de scenariu interpretat. Se transmit de obicei stari afective, moduri de exprimare, comportamente, moduri de reactie, conceptii despre lume, despre viata si moarte, mentalitati, credinte mai mult sau mai putin realiste.

Si cum viata nu exista fara moarte, nici Divinul nu poate exista fara Partea lui de Umbra. Asa cum nici noi nu putem functiona eficient si integrat fara partile pe care nu le acceptam.

Ceva necunoscut care provoaca teama

Relatia cu tatal lui ii marcase existenta asa ca era necesar sa si-o clarifice, mai ales ca spusese ca se simtise ca un strain in casa parintilor si fata de familia lui. Ii era teama de tatal lui si il admira in acelasi timp.

T: Cum priveste lumea pe cineva strain, de obicei?

C: Il resping.

T: Pentru ca?

C: Pentru ca este necunoscut.

T: Spuneai ca il vedeai pe tatal tau ca pe un strain? Ce sentimente aveai fata de el?

C: El ma respingea. Cred ca si eu pentru ca-l percepeam rece. Simteam frica. Simteam ca tata si sora mea nu ma agreau. Era un zid intre mine si tata. Culmea acum intre societate si mine e un zid…

T: Ce-ti spune asta despre tine?

C: Ca ma comport ca atunci…

T: Spuneai ca tatal tau te critica, te certa cand luai o nota mai proasta si te compara cu vecinul tau.

C: Da. Vecin care acum n-a ajuns prea bine... El ma critica pentru orice mica greseala.

T: Vrei sa-mi arati cum facea tatal tau? Ce postura avea? Acum esti tatal tau.

C: ... "Nu esti in stare sa iei o nota buna. A lui G de ce a luat si tu nu? Nu esti bun de nimic! Nu o sa faci nimic in viata! Esti un prost!"

T: Ce simtiti acum cand ii spuneti aceste cuvinte?

C: ... sunt suparat pe el, nervos, m-a facut de rusine in fata vecinilor. Cum mai dau eu ochii cu ei? (iesind din rol) Da, tatalui meu ii pasa de ce spune lumea. E invidios pe altul care a realizat mai mult decat el.

T: Incearca sa vezi ce gandeste tatal tau dincolo de cuvinte si ce simte el. Inca o data. Ce simtiti cand ii spuneti aceste cuvinte "Nu esti bun de nimic"?

C: Ma simt puternic dar si dezamagit de el. Am dreptate cand ii zic.

T: Va simtiti puternic. Aveti nevoie sa va simtiti puternic. Pentru ca altfel...?

C: ... Altfel daca nu l-as certa nu as mai avea autoritate.

T: Nu ati mai avea autoritate. Adica aveti nevoie de aceasta autoritate. Cum va simtiti, deci?

C: ... Inferior. Eu trebuie sa-l fac sa invete mai mult ca mine si cand vad ca altul invata mai bine ca el imi pare rau.

T: Trebuie sa-l faceti sa invete mai mult ca dumneavoastra. Cum va simtiti cand el ia o nota mica?

C: Neimplinit.

T: Neimplinit si...?

C: Nu cred ca am facut tot ce trebuia pentru ca el sa invete.

T: Adica? Ce simtiti?

C: Ca nu sunt destul de bun pentru a-l motiva. Ma simt inutil, ratat...

Da, daca-mi amintesc tata nu era decat cu familia zbir, cand erau altii de fata era mielusel.

T: Ai aflat ceva despre tatal tau?

C: Banuiam asta, dar nu eram sigur. De abia acum il vad pe tata asa cum este, desi banuiam ca este asa.

Un mort viu

C: Imi amintesc de momentul cand tatal ma certa imi era teama ca se va intampla ceva ingrozitor...

T: Ce s-ar fi putut intampla?

C: Nu stiu... Asta mai simt si de la cei din jur, atunci cand eu anticipez ca m-ar putea jigni cred ca se va petrece ceva ingrozitor.

T: Ce anume facea tata?

C: Putea sa ma bata, dar nu bataia fizica ma inspaimanta.

T: Dar ce?

C: Cea morala. Cand ma certa tatal mi-era teama de moarte pentru ca ma ameninta cu moartea si tin minte ca mama simpatiza cu mine, era ingrijorata pentru mine, atunci si-mi transmitea mai tare teama. Ma simteam un nimic. Simteam ca are tot dreptul sa ma critice pentru ca are dreptate.

T: Ce faceai?

C: Nu aveam reactie, eram static.

T: Adica ce inseamna asta, ce-ti vine in minte cand spui static?

C: Eram static, nemiscat...

T: Adica?

C: Lipsit de viata, leguma - mort.

T: Ce este a fi mort pentru tine?

C: Nu doresc sa mor de tanar, fara a demonstra ca pot sa fiu altfel decat ma credea tata. Moartea este nonexistenta, necunoscut. Cand tata tipa la mine ma simteam mort! Asa ca eu evitam sentimentul de moarte. Asa se intampla si cu ceilalti - cand ma jigneau ma simteam mort asa ca mie mi-era foarte frica de parerea lor.

C: Adica ce faceai sau nu faceai?

C: Nu faceam... Evitam sa ma manifest!!! (radiind)

T: Aha... Evitai sa te manifesti. Ce inseamna sa te manifesti?

C: Sa vorbesc, sa-mi spun punctul de vedere, sa ma port natural, sa reactionez atunci cand sunt jignit, sa fiu eu insumi, sa simt….

T: Si… si??

C: Sa fiu viu adica sa traiesc!

T: Paradoxal nu?

C: (foarte aprins) Deci eu evit sentimentul de moarte, dar nu traiesc ci sunt mort!? De fapt inainte de a veni aici in Bucuresti ma autocenzuram, nu traiam. Asta o rezolv eu, dar cum ramane cu parerea tatalui meu? Nu pot sa-i spun ca nu ma mai intereseaza...

T: Ce s-ar intampla daca i-ai spune?

C: Nu prea stiu... cred ca pierd ceva...

T: Ce?

C: Daca nu ma mai intereseaza parerea lui atunci inseamna ca sunt indiferent.

T: Daca te intereseaza ce inseamna?

C: Ca sunt apropiat de acea persoana, indiferent ce parere are buna sau rea. Parerea tatalui este si buna si rea in extreme. Daca nu m-ar m-ai interesa atunci ar insemna ca mi-e indiferent si nu mi-e.

T: Inteleg de aici ca ti-e mai bine ca tatal tau sa-si spuna parerea aprobativa sau dezaprobativa la adresa ta decat sa nu si-o spuna?

C: Da. Daca i-as spune ca nu ma mai intereseaza parerea lui atunci parca s-ar rupe ceva.

T: Ce anume?

C: ... Da, cred ca tata nu m-ar mai iubi. Da, este acelasi lucru. Asta cred. Mi-e mai bine sa ma critice, decat sa fie indiferent.

T: Asta inseamna ca atunci cand te critica nu ii esti indiferent, adica te iubeste?

C: Da, asta cred. Tata isi manifesta "afectiunea" fata de cei din familie prin ironie. De fapt asa fac si eu.

T: Ai invatat ceva despre tine, deci?

C: Stiam, dar n-am facut conexiunea pana acum.